Despre cazuri întâlnite în terapie şi cum se aplică echilibrarea emoţională a modelării estetice

Niciun comentariu Blog, Povestile clientilor
26 Mar
2015

Încerc de o bună bucată de vreme să explic ceea ce fac şi să promovez Sculptoplastia. Mulţi au înţeles care sunt principiile, dar şi mai mulţi m-au rugat să scriu despre asta. Despre cazurile cu care mă întâlnesc în terapie şi cum se aplică efectiv echilibrarea emoţională a modelării estetice. Pe cât de banală, pe atât de profundă şi adevărată este zicerea că „frumuseţea vine din interior”.  Aşadar, sub protecţia anonimatului, vă prezint câteva cazuri terapeutice.

FEMEIA CU CHIP DE COPIL
Are 52 de ani pe care nu şi-i arată. Are nişte trăsături candide, frumoase, dar care nu i se potrivesc chipului ei… Profesional este împlinită, dar nu a reuşit să-şi întemeieze niciodată o familie. Ca de obicei, o aşez în faţa oglinzii şi o rog să se privească şi să spună ce vede. Ca de obicei, durează ceva până ce reuşim să ne percepem, să ne definim, să ne acceptăm. Pun întrebări dacă persoana este prea blocată ca să vorbească singură. Copilăria, adolescenţa, părinţii, iubirile… Nu există o regulă, totul se raportează la fiecare om în parte şi la intuiţia pe care o am cu privire la caz. Desigur, în psihanaliză ar dura câteva lunni, dar am şi eu harul şi stilul meu…

Cu R. ajung relativ repede la cauză – a fost singurul copil la părinţi, foarte iubită şi foarte fericită. Cumva sufletul ei şi-a dorit să rămână acolo, în acei ani lipsiţi de griji când totul se învârtea în jurul ei şi părea a fi centrul universului. Evident asta a determinat-o, inconştient, să nu reuşească să-şi întemeieze o altă familie. Iar faţa ei a rămas cu acea marcă a copilului care refuză să se maturizeze şi să accepte realitatea lumii din jur. O dată adusă cauza în conştient, masajul muşchilor faciali şi deblocarea energetică sunt mult mai rapide şi eficiente. Copilul dispare din fizionomia lui R., deja se vede femeia mult mai clar, iar la următoarele şedinţe am putut vedea cum acea lumină nou apărută pe chip devine tot mai pregnantă şi se materializează şi în alte aspecte ale vieţii ei – modul de a vorbi, de a păşi, de a se îmbrăca, de a interacţiona cu ceilalţi. Deci Emoţional – Energetic – Estetic.

FIUL LUPULUI
În clipa în care mi-a intrat pe uşa cabinetului, aş fi jurat că e General – impozant, cu o morgă severă şi o privire ce putea lejer trece prin armătura unui tanc. Numai că era civil. Şi aveam să aflu că e General… Manager la o firmă nu mai puţin impunătoare decât el. Programarea i-o făcuse o prietena.

– De ce aţi venit?
– Nu ştiu, răspunse uşor arogant.

În fapt avea o problema la coloana cervicală care începuse să-l sâcâie din ce în ce mai des, iar mersul îi era vizibil afectat. I-am explicat ce fac, că până la etapa masajului fizic e partea emoţională şi i-am spus că e liber să plece dacă nu este de acord. Şi asta pentru că aborda o mimă iritat-arogant-nedumerită. Poate şi din curiozitate a decis să rămână, aşa că l-am invitat în faţa oglinzii, locul unde începe întotdeauna terapia Sculptoplastica:

– Pe cine vezi?
– Cum adica pe cine văd??!
– Cunoşti persoana din oglindă?
………….
– Cine este?
– Ăăăă, eu nu  privesc niciodată în oglindă. (Mulţi fac asta, dar el a avut sinceritatea să o recunoască)
– Ce îmi poţi spune de copilăria ta?
– Care copilărie că nu am avut-o…

De bună seamă că dialogul nostru a mai durat aşa o vreme până când povestea a început să se contureze treptat.

Fusese orfan şi crescuse la o stână. Era un copil vioi, ager, îndrăgit de cei din jur. Învăţase să citească din ziarele lăsate în urmă de turişti. Viaţa îicurgea cu bune şi mai puţin bune, aşa cum doar un copil o poate percepe. Într-o noapte, să fi avut vreo 6-7 ani, stâna a fost atacată de lupi. S-a ascuns sub o masă trăgând peste el o blană mare ce de regulă îi ţinea loc de aşternut… De ţipetele ciobanilor şi urletul animalelor n-a avut unde să se ascundă. S-a trezit cândva a doua zi şi viaţa şi-a reluat cursul.

Numai că acum – deşi nu realiza – zâmbea tot mai rar şi rămăsese cumva posomorât şi închistat. Noaptea aceea a uitat-o repede şi nu avea să o rememoreze decât peste ani în faţa oglinzii unui terapeut uşor enervant…

De la stână a plecat după vreo alţi doi ani. Într-o zi un oficial al unei delegaţii ce vizita locul l-a remarcat şi l-a dus la o şcoală cu internat. A avut şansa să înveţe, să se ridice, să-şi întemeieze o familie bazată pe ‘te iubesc-ul’ soţiei pentru că el – aşa cum spunea că nu se uitase niciodată în oglindă ca să se privească cu adevărat, nu privise nici în ochii iubitei, copiilor ori nepoţilor să le spună Te iubesc.

Când i-am spus să se privească singur în oglindă şi să-şi spună măcar lui te iubesc s-a blocat.

 …Un alt moment în cadrul terapiei este trecerea peste prag. Pur şi simplu trimit pacientul afara şi îl rog să intre din nou pe uşă. Ciudat nu-i aşa? 🙂

General managerul meu m-a privit din nou ca de pe altă planetă, dar pănă la urmă s-a urnit. Sincer, credeam că renunţă şi pleacă în acel moment.

Intră din nou, teatral, pe uşă – tot încruntat, tot arogant, tot uşor aplecat de spate.
– Nu, nu, ieşi şi mai intră o dată! Fii liber! Simte-te liber!
Ieşi din nou şi intră imediat, ceva mai sprinten dar parcă şi ceva mai iritat…
– Uite, închipuie-ţi că treci pragul spre o altă etapă. Renunţă la tot bagajul din spate. Dă jos blana aia grea şi murdară de pe umeri!!

…Şi îl văd cum reintră ca din altă lume – privirea îi era luminoasă, mersul fără ezitări şi aproape zâmbea.

– Ei, acum eşti cu totul altul!
Se vedea pe faţa lui cum radia.
Ne-am continuat dialogul alternând cu manevrele de masaj, iar din când în când mă oprea şi zicea singur nevenindu-i nici lui să creadă:
– Pot să mai ies pe hol şi să mai intru o dată? 🙂
Nu ştiu dacă s-a dus acasă şi i-a spus soţiei ‘te iubesc’. Nu ştiu dacă a reuşit măcar lui să şi-o spună… Dar cu siguranţă arăta şi mergea mult mai senin când a plecat. Iar porecla Fiul lupului pe care colegii i-o dăduseră în adolescenţă (pentru că arăta fioros fără ca măcar el să ştie de ce), nu i se mai potrivea câtuşi de puţin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

ANPC