2015
Dacă arunci o privire peste cele mai recente informaţii despre anti-aging ai rezultate precum: tehnicile de întinerire, operaţiile estetice, injecţiile cu toxină botulinică, măştile cu metale ori pietre preţioase, creme de lux. Însă, degeaba se spune oare că frumuseţea vine din interior?
Început de ianuarie. Primesc prin telefon o invitaţie de a încerca o şedinţă de sculptoplastică. Sunt întrebată dacă am mai încercat. Încă nu… Termenul este nou. Mi se explică pe scurt că este vorba despre o metodă nouă, brevetată de un psiholog în America de către un psiholog din Republica Moldova şi că face furori la Moscova, Kiev, Milano.
De data aceasta, am decis să fac un experiment, să nu îmi fac temele de acasă, să nu ştiu dinainte ce se va petrece. Am ajuns, în locaţie m-a primit cu un zâmbet cald Iulia Avram, psihologul despre care vă spuneam mai sus.
O întreb în ce constă metoda: “Totul pleacă de la emoţii. Gândurile noastre sunt generate de către emoţii, iar noi acţionăm precum gândim. Trebuie să fim împăcaţi cu noi pentru a fi frumoşi”. Aflu că sculptoplastica este de fapt o îmbinare a unor metode din psihologie cu nişte tehnici de masaj speciale. Pentru că fiecare persoană care calcă pragul cabinetului are o altă poveste, o altă vibraţie, alte necesităţi atât interioare, cât şi exterioare (în funcţie de vârstă, aspectul pielii, dar şi experienţe de viaţă – să nu uităm că suntem propriile gânduri) şedinţele sunt personalizate.
Echilibrarea energetică, o faţă luminoasă
Iată experienţa mea. Într-o altă cameră, în faţa unei oglinzi mari a trebuit să vorbesc cu propria-mi persoană despre mine, despre ce îmi place, despre ce mă nemulţumeşte, de realizări, despre câteva evenimente neplăcute. Psihologul stă undeva într-un colţ al camerei. Experienţa devine din ce în ce mai interesantă, dar şi mai intensă.
Am făcut exerciţii de respiraţie, am citit, am râs, am plâns, am mers – totul s-a desfăşurat în faţa Eu-ului meu. Am conştientizat că singuri ne impunem bariere şi că un mers încrezător, o postură frumoasă şi un zâmbet ne transformă. A urmat un masaj al feţei foarte energic făcut executat de către Iulia Avram.
2 fotografii de tipul ÎNAINTE ŞI DUPĂ mi-au demonstrat că faţa mea este mai luminoasă, iar ridurile de expresie (încă mă pot lăuda doar cu atât) au dispărut.
Concluzia: doar cei împăcaţi cu propria persoană emană acea energie pozitivă şi bunătate pe care toţi le dorim. Deci, da – frumuseţea vine din interior.
Autor: Mădălina Drăgoi